Meciurile bune făcute de Steaua și CFR Cluj în cupele europene au crescut cota jucătorilor celor două echipe, iar tot mai mulți scouteri ai echipelor cu nume din Vest urmăresc cu atenție partidele disputate de ardeleni și bucureșteni în Champions League, respectiv Europa League. Și au ce vedea.
Șefii CFR-ului sunt deciși să renunțe la mai mulți jucători de bază în iarnă, dacă echipa nu se va califica în primăvara europeană, iar Modou Sougou este numele aflat acum pe buzele mai multor echipe din Franța și Anglia.
3.5 milioane de euro e „prețul corect” pentru Sougou și nu ar fi nicio surpiză dacă o echipă din cele două campionate ar pune această sumă pe masa lui Paszkany. Sougou a impresionat în acest sezon al Ligii Campionilor, CFR datorându-i senegalezului prezența în grupe.
Un alt jucător care ar putea să o părăsească pe CFR Cluj în iarnă e Pantelis Kapetanos. Pentru grec, șefii din Gruia așteaptă o ofertă între 2.5 și 3 milioane de euro și totul depinde de modul în care se va prezenta „Kape” în meciurile cu Braga și United.
În cazul Stelei, e clar că jucătorul cu cele mai mari șanse să plece în iarnă e fundașul Vlad Chiricheș. Gigi Becali cere 10 milioane de euro pe jucător și fostul „pandur” arată în meciurile din Europa că „face banii”. Cum interesul pentru Chiricheș crește de la meci la meci și Becali a refuzat deja 5 milioane pentru jucător, e foarte posibil ca Steaua să găsească un cumpărător la prețul cerut.
Astfel, dacă cele trei mutări se vor realiza, în fotbalul românesc pot intra aproximativ 17 milioane de euro, ceea ce ar reprezenta un adevărat record pentru o singură perioadă de transferuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER